Cel mai singur om de pe pământ

Are puţin peste 40 de ani şi trăieşte în statul Rondonia, în Brazilia, în inima pădurii amazoniene. Probabil el are un alt nume, însă, pentru locurile în care s-a născut şi de unde nu vrea, cu niciun chip, să plece. Nimeni nu ştie cum se numeşte – poate că nici el – şi i se spune ba “Ultimul din tribul său”, ba “Omul din groapă” (O homem do buraco). Este ultimul supravieţuitor dintr-un trib necunoscut şi prima oară a fost văzut în 1996. Unsprezece ani mai târziu, în 2007, guvernul brazilian a decretat ca nimeni să nu se apropie de el la mai puţin de 31 de kilometri. Dar înainte ca autorităţile braziliene să dicteze această măsură pentru protejarea tuturor celor 67 de triburi din Amazonia, “O homem do buraco” a decis singur că vrea să fie pustnic.

La jumătatea anilor ’90, în plină “febră” a expediţiilor în Amazonia, s-a încercat de mai multe ori stabilirea unui contact cu indigenul, dar acesta a reacţionat mereu cu frică şi cu ostilitate. Ultima încercare s-a soldat cu o săgeată în pieptul celui care a îndrăznit să se apropie prea mult. Practic, atunci au decis autorităţile să-l lase în pace. I s-au stabilit 3.000 de hectare de spaţiu personal, pentru ca bărbatul să poată vâna şi hoinări în voie, fără a fi deranjat. Ultimele imagini cu el datează din timpul uneia din ultimele expediţii. Au fost înregistrate de cineastul Vincent Carelli, care le-a inclus în documentarul său, Corumbiara.

Un arc, o mână de săgeţi şi 3000 de hectare de selvă

Bărbatul din groapă umblă complet dezbrăcat, iar singurele sale “bunuri” sunt un arc, nişte săgeţi şi câteva zeci de refugii presărate prin junglă – în care se ascunde pentru a vâna -, toate constând în câte o groapă de un metru şi jumătate adâncime. Singurul lucru ce se mai ştie, în plus, despre el, este că mai cultivă şi manioc (planta din care se extrage tapioca). Şi cam atât.

Nu se ştiu numele tribului său, limba pe care o vorbeşte sau cunoştinţele pe care le deţine. Autorităţile braziliene au găsit resturi ale celor care ar putea fi membrii tribului său. Se crede că au fost ucişi de traficanţii de droguri care operează între Peru şi Brazilia sau de mercenari plătiţi. Asta pentru că teritoriul pe care sălăşluieşte indigenul, la fel ca şi alte triburi din Amazonia, este unul bogat. Bogat în minerale sau în lemn. În plus, agricultorii din zonă pierd enorm de fiecare dată când guvernul stabileşte zone de protecţie în preajma triburilor din Rondonia. De aceea, atacurile asupra indigenilor nu sunt deloc rare. Concluzia expediţiilor din zonă este că membrii tribului său au fost ucişi între anii 70 şi 80. Cam atunci când bărbatul era încă doar un copil…

În 2009, a fost atacat de mercenari plătiţi să-l omoare

Nici “O homem do buraco” nu a rămas în afara conflictelor de interese din zonă. Organizaţia Survival acuză faptul că acesta a fost atacat în anul 2009. Din fericire, se pare că a supravieţuit, deşi – evident – nu există certitudini, dat fiind că atunci a fost ultimul său contact cu restul lumii. Dar dacă a făcut-o, probabil că şi acum vânează în voie prin selvă şi-şi cultivă cu grijă maniocul. Alegerea lui e să-şi trăiască, astfel, în deplină solitudine restul vieţii.

Şi poate că nu e cea mai proastă alegere. Există numeroase cazuri în care “civilizarea” triburilor indigene a dus la dispariţia acestora. Statisticile vorbesc de dispariţia a 50% dintre acestea în maxim un an de la momentul descoperirii lor de către “lumea civilizată”. Sunt de notorietate cazurile unui trib din Peru, care s-a prăpădit la scurt timp după ce un jurnalist englez le-a adus gripa în comunitate sau al Juanei Maria, femeia singuratică de pe insula San Nicolas, care a fost “salvată” în 1853. A supravieţuit singură timp de 18 ani pe o insulă pustie în Pacific şi a murit după câteva săptămâni “în civilizaţie”.

De aceea, şi ţinând cont şi de precedente, Constituţia Braziliană este foarte protectoare cu drepturile indigenilor. Articolul VII din Carta Magna braziliană stabileşte ca fiind inalienabile dreptul indigenilor la propriile teritorii şi, de acea, a luat decizia ca, în loc de a încerca să-i civilizeze pe băştinaşi, să-i lase să aleagă singuri dacă vor să trăiască în civilizaţie sau în selvă. Şi ei aleg mereu singurătatea.

Surse şi fotografii:
Viewzone.com
Survivalinternational.org
Multilingualarchive.com
Yorokubu.es
10awesome.com