Kong Nyong, copilul care a supravieţuit vulturului

Cum se numea bărbatul care s-a pus, cu sacoşele în mâini, în calea tancurilor din Tiananmen? Cine era adolescenta afgană pe care a fotografiat-o Steve McCurry în 1984 şi care a devenit “icon”-ul refugiaţilor din întreaga lume? Cine era bărbatul care s-a aruncat în gol din unul din turnurile gemene, la atentatele din septembrie 2001? Ce s-a întâmplat cu copilul subnutrit din celebra fotografie cu vulturul aflat la pândă, distinsă cu premiul Pulitzer a lui Kevin Carter?

Nu sunt acestea câteva din întrebările pe care fiecare ni le punem atunci când privim unele din cele mai celebre fotografii din istoria recentă? Pentru că toate aceste mari fotografii sunt înconjurate – chiar şi acum, în epoca internetului şi a informaţiei – de o mulţime de mituri ţesute în jurul lor.

Cum e cazul fotografiei copilului sudanez, ghemuit sub privirile flămânde ale unui vultur, care, an de an, în fiecare lună martie, este “aniversată” în presa din întreaga lume. Cu toate acestea, povestea din jurul ei continuă să fie una în mare parte falsă.

Ştim că fotografia a fost realizată în martie 1993, în Sudan, în apropierea unei tabere ONU. Că a fost realizată de fotograful Kevin Carter, a fost publicată prima oară în The New York Times şi că a primit Premiul Pulitzer un an mai târziu. Mai ştim că fotograful s-a sinucis peste alte câteva luni, spune-se măcinat de remuşcări pentru că nu ar fi salvat copilul din ghearele vulturului şi pentru că un val de indignare şi de critici s-a abătut asupra lui din această cauză.

“Kevin Carter a fotografiat această ipostază şocantă, însă nu a reuşit să o ducă la un centru de ajutor, pentru că era însoţit de zeci de soldaţi în momentul în care a făcut poza.

Cei de la New York Times au publicat un material în care arătau cu degetul către Carter, acuzându-l că nu s-a asigurat că fetiţa este în siguranţă, dusă la un centru de recuperare – care potrivit unor surse s-ar fi aflat la numai câteva sute de metri depărtare.

Tumultul care a luat naştere de la publicarea acestei imagini a fost unul impresionant, iar Carter nu era pregătit să fie în mijlocul lui. Astfel, măcinat de gândul că ar fi putut face mai mult, că i-ar fi putut salva viaţa fetiţei, Kevin Carter s-a sinucis la puţin timp după ce a primit premiul Pulitzer pentru fotografie”.

Fragmentul de mai sus l-am găsit publicat, în limba română, pe site-ul Antenei 3, într-un articol de acum două luni. Şi alte publicaţii, bloguri şi site-uri, de la noi sau de aiurea, spun cam la fel povestea. Dar…

Nu e uşor să te opui legendelor. Cu atât mai puţin atunci când este vorba de astfel de tragedii. Dar, uneori, e bine să încerci să repui adevărul în drepturi. Chiar şi la – azi-mâine – douăzeci de ani de la acel moment.

Fotograful sudafrican Kevin Carter a vizitat, pentru prima oară în viaţa sa, satul sudanez Ayod în 1993, pentru a documenta foametea şi războiul din această ţară. Înainte de a pleca, a văzut o mogâldeaţă subnutrită, ghemuită în ţărână, în acelaşi plan cu un vultur, metaforă reprezentativă a ceea ce se întâmpla atunci în acele locuri, una din cele mai mari catastrofe umanitare ale secolului XX.

Carter a aşteptat 20 de minute ca vulturul să-şi întindă aripile, pentru un efect şi mai dramatic, dar până la urmă, a apăsat pe declanşator. Apoi a alungat vulturul, s-a aşezat sub un copac şi şi-a aprins o ţigară, mişcat de ceea ce probabil i-a trecut prin minte privind intens scena în acele 20 de minute de aşteptare. Unele surse vorbesc că ar fi izbucnit în lacrimi…

Sudafricanul a părăsit Ayod convins că a reuşit o fotografie rară, valoroasă. Aşa a fost. The New York Times a publicat-o după doar câteva zile, cu un efect şi într-un context de care el nu a avut habar. Opinia publică a fost ultragiată, reproşându-i că nu a făcut nimic pentru a salva copilul din ghearele vulturului. Îl acuzau că el este adevăratul ucigaş din poză, nu pasărea. La un an distanţă, a câştigat premiul Pulitzer şi apoi s-a sinucis.

Nimeni nu l-a văzut, însă, murind pe acel copil şi însăşi imaginea dezminte acest destin tragic. Cel puţin în parte. La o privire mai atentă, se poate observa pe mâna dreaptă a micuţului o brăţară din plastic, cum aveau toţi copiii din tabăra de ajutor şi hrană, instalată nu la sute de metri sau un kilometru, ci chiar la câţiva paşi de locul cu pricina. În fotografia mărită, se observă şi se poate citi pe brăţara, cu albastru pe alb, codul “T3”.

Carter a fost criticat că nu a ajutat copilul şi întreaga lume l-a considerat mort, deşi nici fotograful însuşi nu l-a văzut murind. A făcut fotografia şi a plecat, după câteva minute. Realitatea este că minorul era tratat şi îngrijit în tabăra în care lucrau voluntarii francezi ai unui ONG. Deci nu era o tabără ONU.

O reabilitare necesară, după aproape două decenii

Anul trecut, cotidianul spaniol El Mundo a plecat în căutarea adevărului. Ajuns în Aydo, jurnalistul Alberto Rojas a reconstituit piesele puzzle-ului. Florence Mourin coordona echipa medicală din acel dispensar improvizat, la acea dată: “Se foloseau două litere: T, pentru copiii cu subnutriţie severă, şi S, pentru cei care aveau nevoie doar de alimentaţie suplimentară. Numărul indică ordinea sosirii în tabără”. Adică minorul din fotografie avea subnutriţie severă şi a sosit al treilea în centru. A! Şi a supravieţuit vulturului, foametei şi legendelor create de occidentalii indignaţi.

Plecând de la aceste premise şi sperând că acel copil, acum adult, încă mai trăieşte, jurnalistul spaniol a plecat în căutarea lui. Întrebând mai mulţi săteni despre băiat şi înarmat cu sute de copii ale celebrei fotografii, a găsit o primă pistă. O femeie care lucra, alături de voluntari, în anul 1993, pe nume Mary Nyaluk, i-a spus mai întâi că nu e vorba de o fetiţă, ci de un băiat. Şi că se numeşte Kong Nyong şi locuieşte în afara satului.

De aici până la locuinţa lui Kong a mai fost un pas. Aici, ziaristul El Mundo a găsit familia copilului. Tatăl său l-a identificat, a confirmat faptul că a supravieţuit vulturului şi că a trăit şi a ajuns la maturitate conştient de faima sa în lumea occidentală. Din păcate, avea să afle Alberto Rojas, Kong Nyong a murit în 2008 de febră galbenă.

Later Edit: În fotografie e tatăl lui Kong, pozat anul trecut, de jurnalistul El Mundo. Mersi, Marius.

Reportajul realizat de El Mundo repară o nedreptate care i s-a făcut lui Carter. Acesta nu a abandonat copilul într-o situaţie de pericol. Era deja în tabăra ONG-ului francez, se afla sub îngrijire, iar vulturul fusese alungat înainte să plece de la faţa locului. Dovadă că Nyong a şi supravieţuit momentului şi chiar a devenit o mică vedetă locală.

În plus, mai mulţi fotografi consultaţi de spanioli susţin că Kevin Carter ar fi aplicat un efect fotografiei, făcând să pară vulturul mult mai aproape şi ca şi cum ar sta la pândă, când, în realitate, între pasăre şi copil distanţa era de peste 20 de metri. Cel puţin aşa susţin fotografii Jose Maria Arenzana şi Luis Davilla, care au realizat, la viaţa lor, fotografii cu o tehnică similară celei folosite de Carter, în aceeaşi zonă, cu un teleobiectiv.

Iar în ceea ce priveşte sinuciderea lui Carter, reportajul realizat de spanioli susţine că fotograful nu şi-a luat viaţa din cauza acelei fotografii şi a criticilor primite. Se pare că sudafricanul era o persoană foarte depresivă şi care mai încercase o dată, cu zece ani înainte de acel moment, să se omoare.

Surse foto şi info: brainz.org, wikipedia.org, elmundo.es, antena3.ro

43 Replies to “Kong Nyong, copilul care a supravieţuit vulturului”

  1. Impresionant articol. Ca sa vezi cum ii place presei sa manipuleze realitatea si sa profite de nenorocirile celorlalti pentru a vinde drama! Noroc ca mai apare cate un jurnalist care nu si-a vandut (inca!) etica pentru un pumn de dolari sau o faima efimera…

       7 likes

  2. Singura nedumerire: cât să fii avut băieţelul din fotografia cu vulturul? Maxim 5 ani, să zicem. Asta înseamnă că în 2008, când a murit, avea în jur de 20 de ani. Problema e că bărbatul care ţine în mâini copia imaginii cu el copil şi cu vulturul îmi pare (mult) mai în vârstă, mai ales din cauza zbârciturilor de pe chip. Ştiu că negrii îşi arată altfel vârsta, dar totuşi… Oricum, bun articol.

       0 likes

  3. Pingback: polimedia.us/fain
  4. Eu nu comentez, pentru că te-ai luat de A3 laughing)))

    Şi eu ştiu că celebru n-are grad de comparaţie, ca să fiu şi al draq! tongue

    Da’ între noi fie vorba, excelent articol! big grin

       0 likes

  5. Emotionant. Si de inteles fotograful. Indiferent daca era sau nu depresiv, o asemenea amintire devine coplesitoare.

       0 likes

  6. Superb articolul !Stiam prima poveste,am vazutsi foto.Chiar am fost socat de lipsa de reactie si de sinuciderea ulterioara a fotografului!Dar n-am fost curios sa aprofundez informatia.
    Articolul vine ca o reparatie morala happy.
    Felicitari !

       1 likes

    1. E a doua oară, deja, într-o săptămână, când mi se fură de către o instituţie de presă serioasă un articol.

         1 likes

      1. ei, serioasă. ăştia-s nu-s ăia care l-au “ironizat” pe năstase, punându-l pe aceeaşi pagină (prima) cu maniu, argetoianu & co.?

           0 likes

  7. Interesant articol, dar cu “mi l-a furat o institutie de presa” las-o mai moale. Si eu am scris un articol in care spuneam ca Olimpiada de la Londra incepe pe 27 iulie si acum e plina presa de informatia asta, mi l-au furat hotii. Daca dai o cautare pe Google cu Kong Nyong iti intoarce vreo 8000 de rezultate care toate relateaza aceeasi poveste.

       1 likes

    1. Surprinzător… 1. Eu, înainte să-l scriu, când am dat căutare pe gugăl în ROMÂNĂ, nu era niciun rezultat. Eu am scris prima oară în română despre el. 2. Cazul în El Mundo a fost acum un an şi trei luni. Interesant cum l-au găsit şi ei abia acum, la o săptămână după mine. 3. Unele fraze şi informaţii din textul meu nu sunt din El Mundo, dar apar în Jurnalul. 4. Lucrezi la ei cumva?

         0 likes

    2. Uitai să te felicit pentru înţeleapta analogie ironică referitoare la startul Olimpiadei. Fix despre acelaşi lucru vorbim… E potrivită.

         0 likes

      1. Nu, nu lucrez pentru ei, dar ma amuza ideea. Nu era nici un articol in romana dar erau vreo 8000 in spaniola si spaniola vorbesc peste 450 milione de oameni in lumea intreaga. Cam 90% din articolul tau este din El Mundo(de acum un an si trei luni) cu cateva mici adaugiri, dar tie ti l-au furat altii. Sunt de acord si cu ideea ca nu a scris nimeni in Romania despre acest subiect si poate ca cel care a scris in Jurnalul a citit anterior articolul tau. Asta inseamna cumva ca nu avea voie sa scrie nimeni in Romania despre un subiect care e la indemana oricui? Cam cat timp nu ar avea voie sa scrie nimeni fara sa-ti ceara voie? Analogie ironica? Sa zicem ca traduci si publici o carte din spaniola in romana, o carte intrata in patrimoniul universal. Peste cateva zile un alt traducator traduce aceeasi carte. Cine ce-a furat?

           1 likes

        1. 1. Nu e o carte, ci o informaţie. Vorbim despre jurnalism, nu despre literatură. 2. Nu mă interesează că erau 8000 de rezultate în spaniolă, dacă nu ştii despre subiect nu ai niciun motiv să cauţi numele respectiv pe Google (deci nu ajungi să vezi câte rezultate sunt). 3. Da, mi l-a furat, repet, pentru că eu am schimbat nişte chestii în text faţă de El Mundo şi în Jurnalul apar acele chestii schimbate.

             0 likes

        2. Şi pe mine mă amuză logica ta, deci suntem chit. După această logică şi eu pot copia absolut orice articol de la oricine, pentru că – hei! – sigur mai exista informaţia şi în alte părţi, deci era logic că şi eu ajungeam la informaţia aia cândva, pentru că pe Internet există absolut orice informaţie.

             0 likes

      1. Ah, şi o să rescriu şi eu toate articolele lui Pleşu, din Dilema, căci, nu-i aşa?, toate cuvintele sunt în dicţionar, deci teoretic am acces la ele şi eu.

           1 likes

        1. Da, cel de la Jurnalul a fost magar, numai ca eu priveam problema din alta perspectiva, din punct de vedere legal nu ai de ce sa te vaiti. Imi cer scuze daca te-am suparat, nu asta e scopul meu.

             1 likes

          1. Nici nu vorbeam de punct de vedere legal. De-aia nici nu am scris despre cele două furturi.

               0 likes

  8. hmmm . un singur lucru nu sta in picioare in articolul asta . fotograful s-a sinucis . de ce ? mai ales ca el stia ca acel copil nu a fost in nici un pericol . si atunci ? indiferent cat te-ar acuza altii , daca tu stii in sufletul tau ca esti nevinovat … nu recurgi la un asemenea gest . iar chestia sugerata in articol , ca fotograful si-a luat viata din cu totul alte motive , dupa ce ajunsese celebru … hmmmm … pai care sunt motivele alea , mai nene ? adica au facut atata investigatie , mers in Africa , cautat familia copilului … etc .. si nu au aflat motivul real al sinuciderii fotografului ? sincer … aici ceva nu e in regula .

       0 likes

  9. Ei lasă că şi fotograful nu e sfânt, putea s-o lase naibii de fotografie şi premiul Puliţerlaughing şi să salveze copilul ăla! Măcar aşa se salva şi pe el

       1 likes

  10. multumesc pentru post. Chiar imi amintesc cu groaza de momentul cand am primit pe mail poza asta, ca viral. era in 2005. In viral scria ca copilul murise. Mi-or trebuit cateva minute bune si vreo 3 tigari sa ma linistesc. Si de atunci de cand am vazut poza am evitat-o. Na prejudecati, manipulare. Sincer imi pare rau pentru Kevin. Stii pana la urma el a fost singura victima. Inocenta.

       0 likes

  11. “Fetita subnutrita urmarita de vultur” revine, de data asta in evz.ro. happy

    Nici nu s-au mai obosit sa caute informatii noi, probabil ca au luat copy/paste din anii trecuti.

       0 likes

  12. Eu am citit altceva. Fotografia e reala, copilul nu a fost niciun moment in pericol si nu a necesitat interventia fotografului. Nu stiu insa de distanta discutata de tine, nu sunt prea bun in fotografie dar stiu ca anumite lentile si teleobiective au rezultate care iti inseala privirea. Dar din ce am vazut din alte articole, copilul nu a fost in pericol de a fi atacat.
    Mai departe, fotograful a trecut printr-o criza imensa vazand ca tampenia umana primeste Pulitzer, ca juriul apreciaza subiectul in cauza, etc, etc. Cam ce observi si tu, dar in loc sa te deprime te impulsioneaza sa publici.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *