Astăzi m-a vizitat un vechi prieten

De o oră a plecat de aici. A venit, scurt – era în trecere -, ne-am văzut pentru prima oară după doi ani, deşi locuim la distanţă de 150 de kilometri unul de celălalt (cam ca de la Cugir la Cluj) şi a plecat. Am stat la “o poveste”, ca în vremurile “bune”, la o cafea cu lapte şi un Fanta. Vorbeşte la fel de bine româneşte ca atunci când l-am cunoscut. Între timp, a fost şi în România. La nişte nunţi. Una la Galaţi, alta la Cugir. A fost prin Cugir, Braşov, Constanţa, Galaţi, Iaşi şi Piatra Neamţ. I-a plăcut ţara noastră. Cu toate acestea, a promis că mai vine doar când mă însor eu. Pentru că, într-o lună şi ceva, cât a stat în România, a cheltuit – spune el – peste 3.000 de euro. “Când m-am întors mai aveam zece euro. Dar a meritat. Mi-a plăcut foarte mult. Dar la voi la mare e mai scump ca aici, la Mediterana. Şi, în plus, trebuie să dai şi mulţi bani la nuntă”, spune acum, privind în urmă.

Continue reading “Astăzi m-a vizitat un vechi prieten”

eMigrenele unui culegător de portocale în Spania – Episodul 2 – Culmea

Aşadar, abia coborât din autocar, aşteptam liniştit “să sosească Abdul”, cu care – by the way – abia acum, având ceva timp la dispoziţie, mă gândeam cum naiba o să mă înţeleg. Arabă nu ştiam, franceză am făcut 13 ani degeaba, engleză mă îndoiam că ar şti, iar în spaniolă, cum am recunoscut deja, nu ştiam decât să dau bună ziua…

Cum în sfârşit l-am cunoscut pe Abdul. Care vorbea româneşte!

Zeci de minute mai târziu, la zeci de kilometri mai la sud, Abdul a înţeles, văzând că niciun pasager cu descrierea pe care i-o făcuse soră-mea despre mine nu cobora din autocar, că probabil ar trebui să mă întrebe unde Allah sunt. M-a sunat – mai prevăzător decât am fost eu, el avea numărul meu de telefon – cam peste o oră de când aşteptam, tot mai precipitat, să sosească. “Salut, Mihai! Sunt Abdul! Unde eşti?” “Bă, lânga un sens giratoriu cu o fântâna arteziană în mijloc”. “Hmmm, ciudat. Sunt vrei trei asemenea ‘rotonde’ în Oliva. Mai dă-mi nişte indicii”. “Strada cea mai apropiată se numeşte Aveee… nidaaa del Medi… terra… neo”, spun eu, silabisind de pe plăcuţă. “Habar n-am pe unde e asta. Sigur eşti în Oliva?”. “Da, mă! Doar nu m-a minţit fata aia. Am întrebat şi eu în autocar!”, m-am sumeţit eu. “Bine. Ramâi pe loc. Te sun imediat înapoi”. În timpul ăsta, dintre telefoane, am avut o revelaţie întârziată, ca-n desenele animate sau ca-n bancul ăla, daca vreţi, cu “Să-mi bag pula, vorbeşte calu’!”. Băi, nene, îmi zic, eu tocmai am vorbit cu “talibanul” ăsta în româna. Wtf??? Nu zicea sora-mea ca e algerian? Poate aşa i-o fi porecla, mă conving tot singur, “Algerianul”… Sau poate e vreun fost student în România. Doar sunt destui arabi studenţi în ţară… Da, sigur! Asta trebuie să fie. Doar vorbea perfect româna… Hmmmm…

Continue reading “eMigrenele unui culegător de portocale în Spania – Episodul 2 – Culmea”

eMigrenele unui culegător de portocale în Spania – Episodul 1 – Abdul

Pe Abdul l-am cunoscut în 2004… Venisem în Spania, la ai mei, într-o vacanţă – prima ieşire a mea din ţară – şi, încântat de tot ceea ce am văzut şi trăit aici, i-am minţit pe mama şi pe tata că mi-am îngheţat anul şi că o să rămân la Madrid o vreme. Voiam să muncesc, să fac bani, să strâng ceva la ciorap, înainte de a mă întoarce în ţară. Aşa gândeam atunci. Asta e… Şi-am rămas. Mai întâi, am muncit în construcţii, cu taică-meu, la un ţigan din Sighişoara, fost lăutar în ţară, mare “întreprinzător” în Spania. Mă plătea nesimţit de puţin – 30 de euro la zi – ceea ce pentru mine nu era cine ştie ce afacere, dat fiind că şi atunci, ca şi acum, fumam şi beam cafele ca turcu’, deci cu mare lucru nu mă alegeam din ce urma să primesc la sfârşit de lună. Dar era, totuşi, un început…

“Urma să” şi “un început” sunt cuvintele potrivite… Pentru că nu am apucat să lucrez o lună sub “tutela” romulanului. Am făcut varicelă la doar o săptămână după angajare. O adusesem cu mine din România, de unde o contractasem de la nişte nepoţei… Eu de unde să ştiu că n-am avut-o în copilărie? Deşi medicul spaniol – pe dracu, un tunisian sau egiptean, după nume – mi-a demontat tot ce ştiam eu despre boala asta şi anume că nu, nu trebuie să stai în casă, nu e niciun pericol pentru nimeni dacă ieşi pe afară şi singura problemă pe care ai putea-o avea e de ordin estetic, am fost nevoit să renunţ la primul meu “job” în Spania, cât am fost în “convalescenţă”.

Continue reading “eMigrenele unui culegător de portocale în Spania – Episodul 1 – Abdul”