Lecție de trolling pe Twitter: #prayforportugal

Că tot a fost zilele astea trollingul la modă pe Internet… Dacă aţi fost azi noapte pe Twitter, poate aţi văzut că #prayforportugal a devenit trending topic mondial. Şi, din câte se părea la prima vedere, nimeni nu ştia de ce. Apăruseră nişte fotocapturi de tweeturi trimise de Associated Press sau El Pais, plus nişte RT-uri “prefabricate” de la CNN şi alte instituţii de presă “serioase”, care făceau referire la “război civil”, “graniţe închise”, “bombardament”, “a murit preşedintele Aníbal Cavaco Silva”, “lovitură de stat” etc. în Portugalia.

O “ştire” care a speriat cel puţin câţiva editori de noapte – care abia aţipiseră – din presa de pretutindeni. Ce s-a întâmplat de fapt?

N-a fost nevoie de multă bătaie de cap să merg pe firul hashtagului, înapoi, până la primul tweet pe subiect: un blogger din Spania – un binecunoscut troll pe Internetul spaniol -, Mikel Nhao, a fost cel care a declanşat “nebunia”. De fapt, nu cu unul, ci cu trei tweeturi:

În traducere, pe rând, “Am rămas cu gura căscată la ce se întâmplă acum în Portugalia. Violenţa niciodată nu a fost soluţia. Sper ca lucrurile să revină la normalitate”, “Este ruşinos că presa spaniolă tace cu privire la ce se întâmplă acum în Portugalia” şi “Focurilor de armă din oraşele din nord, Valença, Viana sau Braga, li se adaugă ocupaţia armatei din Porto”.

Apoi au intervenit alţi “trolli”, varianta spaniolă a defuncţilor #colegii. Unii au început să-i ţină isonul, altul a inventat hashtagul #prayforportugal, alţii s-au ocupat cu răspândirea “veştii”, alţii au tradus “ştirile” în engleză, alţii au “fotoşopat” nişte aşa zise tweeturi care să dea credibilitate poveştii (AFP, CNN, El Pais etc.), alţii au adăugat “updateuri” la fel de îngrijorătoare la situaţia din Portugalia… Apoi, pentru că s-a mai demonstrat că Twitter este cel mai rapid mijloc de răspândire a ştirilor (în câteva rânduri chiar de trolli implicaţi acum – revin mai încolo cu amănunte), hashtagul a început să se propage cu repeziciune. În jumătate de oră deja era trending topic mondial, ajutat şi de zecile de tweeturi care se întrebau “Ce dracu înseamnă #prayforportugal?”, “Ce se întâmplă în Portugalia? #prayforportugal” sau chiar “Băi, ce dracu se întâmplă la mine în ţară?? De ce suntem trending topic? #prayforportugal” sau de cele care au prins din zbor farsa întârziată de 1 aprilie şi au intrat în joc, aducând “noi şi noi informaţii şocante” despre “situaţia din Portugalia”. Şi, uite aşa s-a creat o farsă care a păcălit câteva mii, dacă nu zeci de mii de oameni…

Acum, despre autorul ei. Mikel Nhao nu este la prima ispravă de acest gen. Multă vreme, s-a dat drept ziarist la Marca pe Twitter. Destui (printre care şi Alex_Tikitaka) au muşcat-o.

În luna ianuarie, tot el a scornit povestea “ieşirii din dulap” a lui Pepe, pornind de la o ştire-pamflet mai veche de la un radio francez. #BravoPepe a devenit şi atunci Trending Topic mondial, “ştirea” că Pepe ar fi dezvăluit că e gay fiind preluată chiar de unele siteuri de ştiri (nu mai ţin minte exact, dar parcă şi de câteva ziare). Când s-a aflat că este doar o farsă, era deja prea târziu. Găluşca fusese înghiţită.

Mikel Nhao are un blog, “Mikel Nhao răspunde”, pe care publică schimburile de mailuri dintre el şi “victimele” sale, diverse persoane care publică anunţuri de mică publicitate pe Internet sau în ziare, la “matrimoniale”, “tarot”, “vânzări-cumpărări” etc.

Poveştile ţesute de micuţ sunt – şi nu mă feresc să folosesc cuvântul – geniale! De exemplu: pe un tip – puţin agramat (un fel de Haotik, na!) – care-şi făcea reclamă că “scoate argintul viu” şi “dă în cărţi pentru orice problemă” l-a făcut, după o serie de mailuri, să îşi dea întâlnire cu “Migel, cale sufelă de un defect de volbile si ale nevoie de ajutol” (un fel de Blogatu, na!), în faţa arenei de coride, unde “victima” l-a aşteptat câteva ore bune în zadar pe “client”. Apoi tot el i-a trimis mail “vindecătorului”, certându-l că n-a venit la locul stabilit.

Unui alt tip, care-şi publicase la “matrimoniale” disponibilitatea de a face “fericiţi” din punct de vedere sexual membrii cuplurilor intrate “în rutină” (un fel de Ciubotaru, na!), i-a înscenat, cu ajutorul unei prietene, un menage-a-trois care urma să avanseze “uşor” spre punctul final, în care cei doi “soţi” l-ar fi angajat pe “gigolo” pentru “alungarea monotoniei sexuale”. Mailurile în trei dintre ei au “alunecat” spre certuri între “soţ” şi “soţie” (Miguel şi amica lui), cu referinţe la “puţa mică” a lui şi la “defectele fizice” ale ei, în timp ce săracul “gigolo” – pus la CC în toate aceste discuţii conjugale – s-a văzut pus în situaţia de a face pe “psihologul” de cuplu cu cei doi, dându-le sfaturi despre cum să-şi salveze relaţia (un fel de Vasile Manu, na!).

Degeaba, oricât încerc eu să descriu toate astea, ar trebui citite pentru a fi înţelese şi a vedea cât sunt de amuzante. Metoda chiar ar fi meritat importată şi adaptată şi în online-ul nostru… Dacă ar mai fi existat #colegii.

Morala poveştii cu #prayforportugal? Twitter rămâne locul în care ştirile apar cel mai repede şi prin care se propagă cel mai rapid, dar şi cel în care pot fi luate ţepe foarte uşor. De altfel, nu sunt 100% convins că fotocapturile tweeturilor date de Associated Press sau El Pais sunt fotoşopate – dacă da, sunt perfect realizate – şi nu chiar date pe bune de conturile instituţiilor de presă respective, în graba de a da primii ştirea şi, ulterior, şterse când aceasta nu s-a confirmat. Nu e imposibil să iei “ţeapă” şi când te numeşti AP, CNN sau El Pais, mai ales dacă ştirea “pleacă” de la conturi care scriu într-o limbă străină ţie sau, în cazul El Pais, cum am zis: din graba de a fi primii care o anunţă. Însă n-ar trebui să fie nici foarte greu şi nici să dureze mai mult de câteva minute să descoperi dacă sursa primară este una credibilă sau nu şi astfel să te fereşti de “gherle”.

În altă dezordine de idei, trollingul spaniol e la alt nivel faţă de cel de la noi şi azi am avut încă o dovadă. Şi nu cred că doar din cauza numărului mult mai mare de utilizatori de Twitter şi de bloggeri, ceea ce face mai facilă propagarea unei “farse” bine gândite.

Concluzia i-o las tot personajului principal al serii:

What if?

Andrew Paolo Napolitano este un fost judecător din New Jersey, de 62 de ani, care, după o reconversie profesională, a devenit, din 1998, analist politic la Fox News. Din 2009 a început să prezinte emisiunea “Freedom Watch”, zilnic, la Fox Business Network. Asta până luni, 13 februarie, când, în urma unei emisiuni antologice, care a făcut înconjurul lumii, Judge Napolitano (aşa cum a fost cunoscut în mass media Andrew Napolitano) a fost concediat, iar emisiunea sa scoasă din grilă.

Acum vuieşte internetul. Fanii lui Napolitano (tot mai mulţi, în urma viralizării emisiunii sale de luni seară) au început să trimită mailuri ameninţătoare companiei Fox. Atât de furioşi au fost apărătorii prezentatorului, convinşi că acesta a fost dat afară în urma delicatelor subiecte “atinse” de acesta în emisiune, încât însuşi Napolitano a fost nevoit să îi roage, prin intermediul contului său de Facebook, să înceteze cu mailurile şi scrisorile trimise canalului tv.

“Dar dacă puterea şi opoziţia sunt tot una?”

Fox News, precum şi însuşi Napolitano, susţin că motivele întreruperii emisiunii “Freedom Watch” ar fi fost unele care ţin de audienţa slabă a acesteia, şi nicidecum o răzbunare a conducerii pentru discursul patetic al fostului judecător. Dovada? FBN strângea în prime-time, în timpul emisiunii lui Napolitano, 50.000 de telespectatori, în condiţiile în care CNBC strângea 200.000, MSNBC peste un milion, iar Fox News aproape 2,5 milioane.

Indiferent care ar fi adevărul, merită urmărită înregistrarea emisiunii, postată pe Youtube cu numele “Cum să fii concediat în mai puţin de 5 minute”. Unii vor considera cele spuse de Napolitano ca fiind “mari dezvăluiri”, alţii vor spune: “Aşa… Şi? Se ştiau toate astea”, iar alţii vor rezuma discursul febril al lui Judge Napolitano în genul: “Obama, Romney şi toţi ceilalţi sunt răi, Ron Paul este singurul bun, deci votaţi-l!”.

Ipocrizie sau prostie la europarlamentarii români care au votat ACTA?

UPDATE 27.01.: Renate Webber spune că lucrurile stau exact invers și că ”cei care au votat în favoarea rezoluţiei sunt cei îngrijoraţi de prevederile ACTA. Cei care au votat împotriva rezoluţiei sunt cei care acceptă orice sancţiune în internet fără sa crâcnească”. Mai multe, aici. Așa cum trebuia să fac de ieri, am verificat pe site-ul Parlamentului European și doamna Renate Webber are dreptate. Așa că îmi fac Mea Culpa că nu m-am documentat mai temeinic, pentru a vedea ce anume presupunea rezoluția respectivă din octombrie 2011, și îmi revizuiesc atitudinea, la rândul meu, urând un sincer ”Muie PD-L!” celor care au votat – asta rămâne valabil – ca orbii, pentru cenzurarea Internetului.

UPDATE 02.02.: Pentru că articolul ăsta încă este luat de bun, în ciuda Update-ului care explică greşeala şi că lucrurile stau exact pe dos, mă văd nevoit să tai tot ce e greşit în text (nu să şterg, că aia ar însemna că-mi ascund eroarea) şi să pun un link spre celălalt post, care, sper eu, e mai clar în ceea ce priveşte felul în care au votat europarlamentarii români. Aşadar, citiţi şi:

ACTA II: Marietje Schaake, europarlamentarul-internaut care luptă împotriva cenzurii pe Internet


Deci, astăzi, reprezentanţii UE şi ai 22 de state membre ai Uniunii Europene au votat ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), fratele mai mare şi mai rău al curvuliţelor SOPA (Stop Online Piracy Act) şi PIPA (PROTECT IP Act), care – momentan – au fost amânate (deci nu respinse definitiv!).

Aşa… Acum să vedem. Între cele 22 de state membre UE care au votat în favoarea ACTA astăzi se numără şi – surpriză! – România. Alături de Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia şi Marea Britanie. Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi Statele Unite au votat-o de pe 1 octombrie anul trecut.

Aşa… Ceea ce s-a întâmplat azi, în Japonia, însă, a fost hotărât încă de pe 24 octombrie 2011. Atunci s-a votat o rezoluţie pentru participarea statelor membre la acest acord. Şi, din cei 736 de membri ai Parlamentului European au votat 654. Cu toate că votul a fost unul negativ, cu 322 contra la 306 pro, 22 din cei 27 de membri ai UE au votat azi, oricum, acordul.

Pentru a înţelege de ce ACTA e mai rea decât SOPA şi PIPA luate la un loc, urmăriţi filmuleţul de mai jos:

Hai să vedem, însă, cum au votat europarlamentarii români, potrivit Adevărul (Nea Gigi a fost absent, la fel ca şi Victor Boştinaru, iar Norica Nicolai şi Corina Creţu s-au abţinut):

Cei 15 care au votat în favoarea rezoluţiei:

Cristian Silviu Buşoi (Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa – ALDE)
George Sabin Cutaş (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Vasilica Viorica Dăncilă (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Ioan Enciu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Cătălin Sorin Ivan (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Ramona Nicole Mănescu (Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa – ALDE)
Ioan Mircea Paşcu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Rovana Plumb (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Daciana Sârbu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Adrian Severin (independent)
Claudiu Tănăsescu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Silvia-Adriana Ţicău (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Corneliu Vadim Tudor (independent)
Adina-Ioana Vălean(Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa – ALDE)
Renate Weber (Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa – ALDE)

Cei 14 care au votat împotriva rezoluţiei au fost:

Elena Oana Antonescu (Partidul Popular European)
Elena Băsescu (Partidul Popular European)
Sebastian Bodu (Partidul Popular European)
Petru Luhan (Partidul Popular European)
Monica Macovei (Partidul Popular European)
Marian-Jean Marinescu (Partidul Popular European)
Iosif Matula (Partidului Popular European)
Rareş Niculescu (Partidul Popular European)
Cristian Preda (Partidul Popular European)
Csaba Sogor (Partidul Popular European)
Theodor Stolojan (Partidul Popular European)
Laszlo Tokes (Partidul Popular European)
Traian Ungureanu (Partidul Popular European)
Iuliu Winkler (Partidul Popular European)

Bun, acum că am văzut cine au fost cei care au vrut să ne controleze la mp3-uri, să ne verifice la jpg-uri şi să stea cu ochii-n conturile noastre de Twitter şi Facebook, hai să le facem o vizită:

Blogul Dacianei Sârbu

Doamna Ponta scrie, la un moment dat, pe blog-ul personal, articolul “Membra in Grupul de lucru European privind Diabetul”. Aşa… Şi-l ilustrează cu fotografia asta. Mişto, nu? Pare, clar, o fotografie stock, corect? Este! Şi doamna Ponta nu are absolut niciun drept asupra fotografiei (exceptând, fireşte, cazul puţin probabil în care ar fi cumpărat-o). Eu nu cred că a cumpărat-o. De ce? Pentru că dacă nu şi-a cumpărat măcar un domeniu pentru blog, scriind pe un blog .wordpress.com, permiteţi-mi să cred că nu se apucă nici să-şi cumpere pozele postate. Plus că, dacă ar fi cumpărat fotografia, ar fi primit mărimea originală a acesteia, şi nu cum e cea de pe blog, de dimensiuni “timbru” (să nu-i spun altfel). Deci… conform legii pe care Daciana Sârbu a susţinut-o, ea însăşi este o infractoare.

https://twitter.com/#!/Ellunes/status/162624001586368513

Ziarul lui Vadim, Tricolorul

Tribunul, un alt europarlamentar care a fost pro-ACTA. V.C. Tudor deţine Tricolorul, dacă nu mă înşel. Păi, hai să dăm o geană pe site-ul ziarului său. Undeva, în stânga, o să vă sară în ochi Heidi Klum, la rubrica “Frumoasa din Vitrină”. La fel, ca şi la Daciana Sârbu, nu o să găsiţi niciunde menţionată sursa fotografiei, darmite un link spre sursa originală… Că, bănuiesc, e clar că nu e făcută de fotograful Corneliu Vadim Tudor, nu? Aşadar, şi Vadim este, la fel ca şi mai tânăra colegă a dânsului, un infractor, conform legii pe care a votat-o.

https://twitter.com/#!/Ellunes/status/162625428966752256

Concluzia: Proşti sau ipocriţi?

Şi, deşi eu am verificat doar aceste două nume, bănuind că le voi prinde cu ocaua mică, probabil şi restul celorlalţi europarlamentari români care au votat în favoarea ACTA au “scheleţi” în dulap.

Concluzia? Cum a spus-o mai multă lume pe twitter: oamenii ăştia – sunt convins – habar nu au ce anume au votat şi pentru ce anume şi-au dat girul. Asta apropo de cei ce spun că, dacă pleacă Băsescu, avem unii mai competenţi şi mai buni de pus în loc...

Sursa foto: Rt.com

10 lucruri despre presa românească şi reţelele sociale

Lucrez în presă de câţiva ani. Nu mulţi, dar cred că suficienţi încât să-mi dau cu părerea despre o realitate vizibilă cu ochiul liber chiar şi pentru cine nu lucrează în presă. În plus, am mult mai mulţi ani ca cititor de presă şi observator al ei. E adevărat, presa moare. Cel puţin presa aşa cum obişnuiam să o cunoaştem noi. Fenomenul e mult mai acut în România, unde, paradoxal, deşi suntem cu mulţi ani în urma presei occidentale, “murim” înaintea ei. Trăim într-o eră în care schimbările sunt atât de accelerate, încât cine nu ţine pasul cu ele se autoelimină. Dar nu voi vorbi despre ce trebuie să facă presa, ci despre CE NU FACE sau face PROST, în opinia mea. Da, ştiu, nu m-am născut cu dreptul de a avea una şi aşa mai departe. Let’s move on, “haters gonna hate”, alea alea… Am un blog şi intenţionez să-l folosesc. happy

Continue reading “10 lucruri despre presa românească şi reţelele sociale”

De pe Twitter în stradă! “Revoluţia spaniolă” s-a născut ca #haştag

În Spania se întâmplă ceva. Da, în 2011! în Uniunea Europeană! În Zona Euro, în Spaţiul Schengen, în OCDE. În buricul civilizaţiei şi democraţiei. Unii îi spun “Revoluţia Spaniolă”, alţii o asemuiesc cu “mai 1968” din Franţa. Mai sunt cei dintr-o a treia categorie, care merg mai departe, comparând-o cu revoluţiile magrebiene de lunile trecute.

La început a fost #haştagul…

Cert este că tinerii spanioli, “apatici” şi “consumaţi de societatea de consum” în care au trăit până acum, au spus: “Ajunge!” şi s-au revoltat. Au făcut-o mocnit, la început, s-au revoltat online, pe Internet, mai exact pe Twitter (instrumentul acela pe care unii dintre blogării de frunte români îl numesc “inutil”, iar pe care alţi blogări de frunte, “experţi 2.0”, au decis că trebuie să-l folosească doar ca aparat de măsurat berile băute).

La început a fost opoziţia faţă de Legea Sinde, care “luptă” contra pirateriei online (#leySinde), dar pe care Wikileaks a “deconspirat-o”, arătând că este creată de americani şi servită, forţat, Spaniei. Apoi a apărut #nolesvotes (Nu-i votaţi!), un fel de mişcare contra PDL-ului şi USL-ului la un loc, dacă mişcarea ar fi avut loc în România (Hăhăhăhă!).

Continue reading “De pe Twitter în stradă! “Revoluţia spaniolă” s-a născut ca #haştag”