Lecție de trolling pe Twitter: #prayforportugal

Că tot a fost zilele astea trollingul la modă pe Internet… Dacă aţi fost azi noapte pe Twitter, poate aţi văzut că #prayforportugal a devenit trending topic mondial. Şi, din câte se părea la prima vedere, nimeni nu ştia de ce. Apăruseră nişte fotocapturi de tweeturi trimise de Associated Press sau El Pais, plus nişte RT-uri “prefabricate” de la CNN şi alte instituţii de presă “serioase”, care făceau referire la “război civil”, “graniţe închise”, “bombardament”, “a murit preşedintele Aníbal Cavaco Silva”, “lovitură de stat” etc. în Portugalia.

O “ştire” care a speriat cel puţin câţiva editori de noapte – care abia aţipiseră – din presa de pretutindeni. Ce s-a întâmplat de fapt?

N-a fost nevoie de multă bătaie de cap să merg pe firul hashtagului, înapoi, până la primul tweet pe subiect: un blogger din Spania – un binecunoscut troll pe Internetul spaniol -, Mikel Nhao, a fost cel care a declanşat “nebunia”. De fapt, nu cu unul, ci cu trei tweeturi:

În traducere, pe rând, “Am rămas cu gura căscată la ce se întâmplă acum în Portugalia. Violenţa niciodată nu a fost soluţia. Sper ca lucrurile să revină la normalitate”, “Este ruşinos că presa spaniolă tace cu privire la ce se întâmplă acum în Portugalia” şi “Focurilor de armă din oraşele din nord, Valença, Viana sau Braga, li se adaugă ocupaţia armatei din Porto”.

Apoi au intervenit alţi “trolli”, varianta spaniolă a defuncţilor #colegii. Unii au început să-i ţină isonul, altul a inventat hashtagul #prayforportugal, alţii s-au ocupat cu răspândirea “veştii”, alţii au tradus “ştirile” în engleză, alţii au “fotoşopat” nişte aşa zise tweeturi care să dea credibilitate poveştii (AFP, CNN, El Pais etc.), alţii au adăugat “updateuri” la fel de îngrijorătoare la situaţia din Portugalia… Apoi, pentru că s-a mai demonstrat că Twitter este cel mai rapid mijloc de răspândire a ştirilor (în câteva rânduri chiar de trolli implicaţi acum – revin mai încolo cu amănunte), hashtagul a început să se propage cu repeziciune. În jumătate de oră deja era trending topic mondial, ajutat şi de zecile de tweeturi care se întrebau “Ce dracu înseamnă #prayforportugal?”, “Ce se întâmplă în Portugalia? #prayforportugal” sau chiar “Băi, ce dracu se întâmplă la mine în ţară?? De ce suntem trending topic? #prayforportugal” sau de cele care au prins din zbor farsa întârziată de 1 aprilie şi au intrat în joc, aducând “noi şi noi informaţii şocante” despre “situaţia din Portugalia”. Şi, uite aşa s-a creat o farsă care a păcălit câteva mii, dacă nu zeci de mii de oameni…

Acum, despre autorul ei. Mikel Nhao nu este la prima ispravă de acest gen. Multă vreme, s-a dat drept ziarist la Marca pe Twitter. Destui (printre care şi Alex_Tikitaka) au muşcat-o.

În luna ianuarie, tot el a scornit povestea “ieşirii din dulap” a lui Pepe, pornind de la o ştire-pamflet mai veche de la un radio francez. #BravoPepe a devenit şi atunci Trending Topic mondial, “ştirea” că Pepe ar fi dezvăluit că e gay fiind preluată chiar de unele siteuri de ştiri (nu mai ţin minte exact, dar parcă şi de câteva ziare). Când s-a aflat că este doar o farsă, era deja prea târziu. Găluşca fusese înghiţită.

Mikel Nhao are un blog, “Mikel Nhao răspunde”, pe care publică schimburile de mailuri dintre el şi “victimele” sale, diverse persoane care publică anunţuri de mică publicitate pe Internet sau în ziare, la “matrimoniale”, “tarot”, “vânzări-cumpărări” etc.

Poveştile ţesute de micuţ sunt – şi nu mă feresc să folosesc cuvântul – geniale! De exemplu: pe un tip – puţin agramat (un fel de Haotik, na!) – care-şi făcea reclamă că “scoate argintul viu” şi “dă în cărţi pentru orice problemă” l-a făcut, după o serie de mailuri, să îşi dea întâlnire cu “Migel, cale sufelă de un defect de volbile si ale nevoie de ajutol” (un fel de Blogatu, na!), în faţa arenei de coride, unde “victima” l-a aşteptat câteva ore bune în zadar pe “client”. Apoi tot el i-a trimis mail “vindecătorului”, certându-l că n-a venit la locul stabilit.

Unui alt tip, care-şi publicase la “matrimoniale” disponibilitatea de a face “fericiţi” din punct de vedere sexual membrii cuplurilor intrate “în rutină” (un fel de Ciubotaru, na!), i-a înscenat, cu ajutorul unei prietene, un menage-a-trois care urma să avanseze “uşor” spre punctul final, în care cei doi “soţi” l-ar fi angajat pe “gigolo” pentru “alungarea monotoniei sexuale”. Mailurile în trei dintre ei au “alunecat” spre certuri între “soţ” şi “soţie” (Miguel şi amica lui), cu referinţe la “puţa mică” a lui şi la “defectele fizice” ale ei, în timp ce săracul “gigolo” – pus la CC în toate aceste discuţii conjugale – s-a văzut pus în situaţia de a face pe “psihologul” de cuplu cu cei doi, dându-le sfaturi despre cum să-şi salveze relaţia (un fel de Vasile Manu, na!).

Degeaba, oricât încerc eu să descriu toate astea, ar trebui citite pentru a fi înţelese şi a vedea cât sunt de amuzante. Metoda chiar ar fi meritat importată şi adaptată şi în online-ul nostru… Dacă ar mai fi existat #colegii.

Morala poveştii cu #prayforportugal? Twitter rămâne locul în care ştirile apar cel mai repede şi prin care se propagă cel mai rapid, dar şi cel în care pot fi luate ţepe foarte uşor. De altfel, nu sunt 100% convins că fotocapturile tweeturilor date de Associated Press sau El Pais sunt fotoşopate – dacă da, sunt perfect realizate – şi nu chiar date pe bune de conturile instituţiilor de presă respective, în graba de a da primii ştirea şi, ulterior, şterse când aceasta nu s-a confirmat. Nu e imposibil să iei “ţeapă” şi când te numeşti AP, CNN sau El Pais, mai ales dacă ştirea “pleacă” de la conturi care scriu într-o limbă străină ţie sau, în cazul El Pais, cum am zis: din graba de a fi primii care o anunţă. Însă n-ar trebui să fie nici foarte greu şi nici să dureze mai mult de câteva minute să descoperi dacă sursa primară este una credibilă sau nu şi astfel să te fereşti de “gherle”.

În altă dezordine de idei, trollingul spaniol e la alt nivel faţă de cel de la noi şi azi am avut încă o dovadă. Şi nu cred că doar din cauza numărului mult mai mare de utilizatori de Twitter şi de bloggeri, ceea ce face mai facilă propagarea unei “farse” bine gândite.

Concluzia i-o las tot personajului principal al serii:

10 lucruri despre presa românească şi reţelele sociale

Lucrez în presă de câţiva ani. Nu mulţi, dar cred că suficienţi încât să-mi dau cu părerea despre o realitate vizibilă cu ochiul liber chiar şi pentru cine nu lucrează în presă. În plus, am mult mai mulţi ani ca cititor de presă şi observator al ei. E adevărat, presa moare. Cel puţin presa aşa cum obişnuiam să o cunoaştem noi. Fenomenul e mult mai acut în România, unde, paradoxal, deşi suntem cu mulţi ani în urma presei occidentale, “murim” înaintea ei. Trăim într-o eră în care schimbările sunt atât de accelerate, încât cine nu ţine pasul cu ele se autoelimină. Dar nu voi vorbi despre ce trebuie să facă presa, ci despre CE NU FACE sau face PROST, în opinia mea. Da, ştiu, nu m-am născut cu dreptul de a avea una şi aşa mai departe. Let’s move on, “haters gonna hate”, alea alea… Am un blog şi intenţionez să-l folosesc. happy

Continue reading “10 lucruri despre presa românească şi reţelele sociale”

“Twitter este subtitrarea realităţii”

Probabil o să mai scriu articole despre Twitter. Acesta este deja al doilea sau al treilea post pe acest subiect, în mai puţin de două luni. Despre Jose Luis Orihuela am mai scris, dar doar în 140 de caractere. Săptămâna trecută, însă, acest profesor doctor în Ştiinţele Comunicării de la Universitatea din Navarra şi-a lansat cartea “Mundo Twitter”, acordând, cu această ocazie, câteva interviuri. Cel mai cuprinzător şi mai interesant mi s-a părut cel din La Vanguardia, din care, o parte, am preluat şi tradus mai jos.

Orihuela urmăreşte peste 1.200 de oameni pe Twitter şi este urmărit de peste 120.000, este unul din cei mai influenţi bloggeri spanioli şi, în acelaşi timp, unul din cei mai buni jurnalişti. Deci la ei se poate. happy Dincolo de toate acestea, este un expert social media în adevăratul sens al cuvântului şi nu unul auto-proclamat. Asta şi pentru că în Spania ştiinţele comunicării, reţelele sociale, comunicarea online sau noile tehnologii informaţionale se învaţă la facultate, nu în şedinţe la munte, contra-cost, cu falşi profeţi online.

Printre multe altele, @Jlori lămureşte nişte aspecte interesante despre Twitter: de ce jurnaliştii ar trebui să considere “indispensabil” acest instrument (subiect pe care îl voi mai relua şi eu, în curând), de ce platforma aceasta nu este pentru “toată lumea” şi de ce nu va muri niciodată conceptul adus de Twitter, care este “o revoluţie, nu o modă”.

Continue reading ““Twitter este subtitrarea realităţii””

Circuitul ştirilor în natură: Radiaţiile de la Fukushima sau “a belit pula măgarul”?


Sursa foto: nuz.ro

UPDATE: Au apărut! Jurnalul, Gândul, Realitatea.net, Antena 3, Ştirile PRO TV…. Toate sunt aici: http://goo.gl/1y8fF

Hai să vă prezint ştirea care probabil astăzi va face senzaţie în presa din România: La 30 de kilometri de Fukushima, Namie Tsushima, s-a născut un iepure fără urechi, ştire pe care “alarmiştii” de serviciu din presa română se vor grăbi să o lege de dezastrul de la centrala nucleară japoneză, afectată de cutremurul şi tsunamiul din 11 martie. De unde ştiu asta? Pentru că alţi “alarmişti”, din presa internaţională, deja au făcut-o. Probabil Madame Tatoiu îşi face încălzirea…

“Scăpări radioactive”, “conspiraţii”, “groază”, “teroare”, “mutaţii”…

Ieri, 2 iunie, ştirea a făcut furori în Spania. Que şi El Mundo, două cotidiene respectabile, de altfel, au publicat ştirea, cu tot cu video-ul aferent, adăugând chiar că “unii experţi susţin că malformaţia se datorează scăpărilor radioactive de la centrala din Fukushima”.

După accidentul nuclear, Guvernul japonez şi mass-media au spus că nu va exista niciun efect imediat asupra sănătăţii. Dar în oraşul Namie Tsushima, care este în afara zonei de 30 de kilometri de evacuare obligatorie, s-a întâmplat. Că nu au existat ştiri despre asta duce la bănuiala că Guvernul încearcă deliberat să facă un efort pentru a menţine sub tăcere informaţiile privind scăpările radioactive. Iepurii, crescuţi într-o fermă în aer liber, se alimentează cu iarbă, ceea ce a dus la naşterea iepuraşului fără urechi. Este prima anomalie/deformaţie apărută la fiinţele vii. Ciclul de viaţă al iepurilor este mai rapid decât al oamenilor. Se pune, aşadar întrebarea: suntem noi, oamenii, următoarele victime? Cum va arăta viitorul copiilor?

Bucata de text de mai sus a fost inclusă în ştirile din presa spaniolă. De unde a apărut, însă, “iepurele-mutant”?

Continue reading “Circuitul ştirilor în natură: Radiaţiile de la Fukushima sau “a belit pula măgarul”?”