We are Haters. Expect us!

Autorul acestui articol nu este Mihai Mateaş / Ellunes. În altă ordine de idei, acest articol nu este cu autor anonim (autori anonimi). „Haterii” au ales să nu atribuie rândurile de mai jos uneia sau mai multor persoane, întrucât, după cum veţi vedea, este vorba despre o comunitate care îşi exprimă o părere. Dacă de doi sau mai mulţi lei, rămâne să aprecieze fiecare.

Cine sunt „haterii”? Fără prea multă introducere, „haterii” sunt oamenii ăia care nu pun botul la {minciună, nesimţire, nedreptate, mitocănie, rasism, (incitare la) violenţă, incultură, neprofesionalism, ipocrizie şamd} 2.0. Sunt oameni. La fel de oameni ca şi „A-listerii”/„influencerii”, dar cu poate mai multă carte citită, învăţată, practicată, vorbită în diverse limbi şi, în orice caz, mai multă sinceritate, pe de o parte, şi mai mult bun-simţ decât aşa-zişii „A-listeri”/„influenceri”, pe de alta. (Insistăm pe ghilimele din motive evidente.)

Unde sunt „haterii”? Cu siguranţă, nu adunaţi într-un singur loc (2.0), cum s-ar putea crede (#LiveTrollTV, spre exemplu)! Dezgustul provocat de năravurile sus-menţinate se regăseşte peste tot, în orice persoană ce se „desfăşoară” cu un minim de decenţă în online.

Da, „haterii” sunt peste tot.

Şi au anumite tendinţe

SUNTEM O COMUNITATE. Prin „Manifestul din 2011”, „haterii” s-au adunat într-o comunitate (plastic denumită „hatosfera”). În mod simplist (deci greşit!), s-ar putea considera că este vorba despre o mână de inşi care se adună să înjure, conform unei „ordini de zi”, anumiţi „A-listeri”. Istoria #LiveTrollTV a arătat că zi de zi au apărut alţi şi alţi „hateri”, pentru a participa la discuţia legată de articole de blog. Cine ştie… cunoaşte. Cine nu ştie… suge pula! Nu au fost tratate numai articole ale bloggerilor ultravizitaţi, ci şi d’ale unora mai puţin „influenţi” (cum este cazul sitului evasile.com).

Spre deosebire de „A-listă”, „hatosfera” primeşte pe oricine are un punct pertinent de vedere, fără condiţia prealabilă de a veni pe la diverse întâlniri la care neavizaţi cu pretenţii vă vorbesc pe bani.

Vi se pare că vorbim urât? Luaţi de-aici:

AVEM BUN-SIMŢ. Deşi sună destul de ciudat, în realitate nu este vorba deloc despre laudă de sine. E oarecum de notorietate că oameni ca @aiurea, @Ellunes sau @RFBoris (primii „hateri”, judecând după numărul de followeri şi activitatea contorizată de ZeTweety) şi-au păstrat permanent bunul-simţ în relaţia cu ceilalţi utilizatori de internet şi nu au „făcut figuri” / „luat pe cineva la pulă” când au fost „contraţi”. E drept, s-au mai enervat, dar nu au blocat decât în cazuri excepţionale, pentru că nu au crezul că viaţa e prea scurtă ca să te contrazică cineva. Spre deosebire de „A-listeri”, „haterii” nu suferă de ei.

Ţi-ai sfătuit cititorii să nu doneze pentru cauza unui copil grav bolnav (… because of reasons)… Ai respins comentariul cuiva care te corecta (iar apoi, după ce-ai corectat, spui că unii şi-au pierdut dreptul de a comenta)…

Crede-ne că o înjurătură este o măsură deloc proporţională cu personalitatea ta inexistentă şi caracterul tău jegos! Adică ne păstrăm în continuare bunul-simţ. Ah, nu eşti muist, ci deschis la dialog şi chiar îţi recunoşti greşelile, atunci e cu totul şi cu totul altă poveste: Andrei Crivăţ chiar a participat la #LiveTrollTV.

ŢINEM ONLINE-UL TREAZ. S-a vorbit, în anteriorul „manifest” despre „haterul” – câine de pază al blogosferei. Dacă pare mult prea nobil pentru gusturile voastre, putem reformula: „haterul ”este participantul pe piaţă ce are rolul de a împiedica formarea unui oligopol. Ce-atâta democraţie? Hai, să vorbim despre caşcaval! Desigur, înainte ca unii sau alţii să-şi rânjească-n barbă şi să acuze că asta ne-am dorit întotdeauna (respectiv maşinile, #refinanţările, piaristele şi nefuncţionalele voastre espressoare), o să vă corectăm din nou: nu la plasticul şi metalul cu care vă făliţi atâta, ci la informaţie ne refeream. Pentru că asta circulă în online. Sincer să vă spunem, nu ne putem da seama cine este publicul vostru strict pe partea de social media. Înţelegem că mai testaţi un Renault, un aparat foto, o lanternă… Dar pe partea de social media pură efectiv nu putem să identificăm publicul vostru ţintă.

[Nu de alta, dar, de ani de zile, tot voi sunteţi în faţă, deci sfaturile voastre pentru crescut vizibiltatea activităţii în online (pline de tâlc 2.0, evident)

– fie sunt de căcat (aveţi mii de cititori, nu puteţi să spuneţi că toţi sunt proşti),

– fie sunt vrăjeală de 2.0 lei, eventual aruncată la vreo pişcotăreală cu hashtag.]

Deci, neidentificând pe nimeni, NU AVEM CUM (încercăm să) VĂ FURĂM PUBLICUL.

În schimb, putem să îţi tragem la muie când traduci o glumă din engleză şi ţi-o asumi ca fiind a ta (ultimele 2 rânduri). Putem să te futem în gură când, obez fiind, te pronunţi în legătură cu silueta cuiva. Bine, nu numai că putem, dar o şi facem! Iar aici intervine marea artă…

La propriu: Exemplul 1, Exemplul 2, Exemplul 3, Exemplul 4, Exemplul 5.

Cu niţică inventivitate şi un dram de talent grafic sau scriitoricesc ţinem blogosfera trează. Spuneţi că n-avem ocupaţie? Nimic mai greşit! Blogosfera nu e lumea minunată de care vorbeşte, în modu-i ipocrit-caracteristic, @chinezu. Ca peste tot, majoritatea oamenilor sunt de căcat. Eh, ocupaţia noastră este să-l răscolim. Cu ceva creativitate „în program”.

Păi cum, măi, „A-listerilor”, nu vă e ruşine să spuneţi că noi suntem cei care n-au nicio ocupaţie, în condiţiile în care voi sunteţi cei care nu fac altceva decât să dea sfaturi inutile (a se mai citi o dată textul înclinat de mai sus)?

SUNTEM RESPECTAŢI. Ştim c-o să vă vină greu a crede, dar beneficiem de un real respect din partea bloggerilor consacraţi. (Reciproca este, de cele mai multe ori, valabilă.) Da, „influenceri” vin nu arareori cu informaţii (mailuri, DM-uri) vizavi de alţi „influenceri”, cu scopul evident de a le folosi aşa cum ştim noi mai bine. Apreciem şi vă aşteptăm în continuare! Iar faptul că unii dintre „A-listeri” nu vor crede asta ne oferă un mare avantaj: nu-şi vor lua nicio măsură de precauţie şi se vor comporta la fel.

Şi nu, nu ne vom dezvălui sursele, marş la căcat!

NE PRICEPEM LA SOCIAL-MEDIA. Da, „haterii”sunt experţi social media. Nu fiecare în parte, ci comunitatea. Desigur, există personaje precum @furtdecurent, care urmăreşte o mână de oameni, dar, ca regulă, „hatosfera” citeşte zilnic foarte multe articole de blog, statusuri de facebook şi tweet-uri ale participanţilor la „fenomentul 2.0”, de la A şi până la Z-listă. Îşi „notează” conştiincioasă lucrurile de interes (mai mare sau mai mic), informaţia este share-uită şi cât mai multă lume citeşte cât mai mult. (Iar apoi îşi dă cu părerea, că asta înseamnă socializare.) Închipuiţi-vă cel mai mare blogger făcând asta. Da, cel care urmăreşte 10 persoane. Vă puteţi imagina că citeşte mai mult de 5 articole din .ro pe zi? 3 ale celor cu care se bate pe burtă, unul al lui, iar al cincilea e „hating topicul” zilei, ca să poată să fie abject ca-ntotdeauna. Credeţi că veţi găsi izvoare de înţelepciune 2.0 pe blogul său? N-aveţi decât să încercaţi. Absolut nicio problemă! Puteţi să începeţi de-aici (cursorul deasupra pozei, pentru a citi textul din dreapta):

După cum am spus, nu încercăm să furăm publicul nimănui, ci doar să facem puţină lumină. Să oferim şi o a doua opinie. Că 2.0 nu înseamnă monolog. Nici măcar nu vă invităm să nu-i citiţi. Cât timp să pierdeţi cu articolaşele lor de două rânduri? Atâta numai că n-ar fi rău să verificaţi mai multe păreri înainte să luaţi ceva de bun. E o vorbă: nimeni nu gândeşte pentru tine. Iar dacă cineva vrea să lase impresia asta, e clar că vrea să te prostească cu ceva. Deci treceţi ŞI pe la „anonimi”. O să fiţi infinit mai câştigaţi decât din articole de 100 de cuvinte sau din întâlniri de făcut laba 2.0 în cerc.

Pe scurt, cele cinci tendinţe pozitive arată că, spre deosebire de „A-listeri” şi pupincuriştii lor direcţi sau voalaţi, „hatosfera” este o comunitate sinceră, în principiu de bun-simţ, dinamică (ne mişcăm cu talent) şi având o reală capacitate de autoreglare: spre deosebire de „A-listeri” şi pupincuriştii lor direcţi sau voalaţi, aici chiar se poartă un dialog. Unul sincer, pentru că participanţii nu stau cu teama că vor fi catalogaţi drept „retarzi” sau că vor fi ostracizaţi şi vor pierde, pentru vecie, şansa de a se afirma în online. Deci, în principiu, mecanismul nu este unul rău. Dar, ca orice comunitate, aceasta se poate autovicia… Iar atunci apare

CUMETRIA. Să trecem şi la lucruri importante, de ordine internă. („A-listerii”, vă puteţi retrage, cele ce urmează nu vă mai privesc.) Cumetria este cel mai nasol nărav de grup cu putinţă. În cazul de faţă, vorbim, evident, despre cumetria 2.0. Ce iaşte cumetria? Apucătură preluată şi de la „A-listeri”, cumetria începe acolo unde se termină comunitatea. Comunitatea este necesarul şi suficientul, iar cumetria este dăunătorul. Manelismul.

Comunitatea, ca sumă de acţiuni, reprezintă tot ce trebuie din partea membrilor, pentru a se sprijini unul pe altul, atât în ceea ce priveşte articolele de pe blog, cât şi afirmaţiile de pe reţele sociale. Când şi cât este cazul. În limitele decenţei, sprijinul poate fi şi o laudă.

Când s-au depăşit limitele decenţei, în mod automat a început cumetria. Maneaua de grup 2.0. Evident că se apreciază in concreto, de la caz la caz, dar ea poate consta în (enumerare evident nelimitativă):

– „premii”, „distincţii” sau alte bălării 2.0 pentru activitatea dintr-o anumită perioadă / cu o anumită ocazie;

– necorectarea unui „coleg” pe formă (şi „haterii” mai fute gramatica) sau când o ia pe arătură (şi „haterii” mai bat câmpii);

– laude care trec pe tărâmul penibilului (laudele lălăite, lălălaudele);

– orice pupătură 2.0 care nu-şi are rostul.

Excluzând situaţiile strict personale, comportamentele în afara „programului” de „hatereală”, părerile, agaţamentele şi bagabonţelile 2.0, apucăturile astea pare că se întâlnesc la mai toţi „haterii”…

Iar cumetria are rolul primordial de a fute credibilitatea.

Această scurtă trecere în revistă a tendinţelor „hatosferei” post-manifest s-a făcut pentru că fenomenul este (şi va fi) de actualitate cât timp vor exista unii care, pe motiv că au venit primii aici, îşi vor aroga statutul de propovăduitori ai adevărului absolut. Întrucât al doilea blogger (nu ştim după care criteriu) ne-a consacrat un amplu articol (iar asta nu poate decât să ne bucure), se pare că, vreţi, nu vreţi (stimaţi „A-listeri”!), lucrurile depăşesc stadiul de „adunătură de penibili” / „retarzi” / „#săracilor”…

Nu există păreri bune şi păreri greşite. Există păreri. Iar pluralitatea lor nu poate decât să profite cititorului (fie participant activ la „fenomenul 2.0”, fie „consumator” final). După cum s-a spus deja, prin oferirea altei perspective asupra informaţiei, nu facem decât să împingem online-ul din România să se autodepăşească. Şi asta o să facem şi-n 2012.

Zoso spunea că, dacă vrei să evoluezi şi să ajungi cineva în .ro, trebuie să-ţi găseşti o nişă. Eh! ASTA e nişa noastră!

Nu suntem anonimi, nu suntem legiune, n-avem nimic personal cu voi,

dar pur şi simplu nu putem trece anumite lucruri cu vederea.

Expect us!

Ipocrizie sau prostie la europarlamentarii români care au votat ACTA?

UPDATE 27.01.: Renate Webber spune că lucrurile stau exact invers și că ”cei care au votat în favoarea rezoluţiei sunt cei îngrijoraţi de prevederile ACTA. Cei care au votat împotriva rezoluţiei sunt cei care acceptă orice sancţiune în internet fără sa crâcnească”. Mai multe, aici. Așa cum trebuia să fac de ieri, am verificat pe site-ul Parlamentului European și doamna Renate Webber are dreptate. Așa că îmi fac Mea Culpa că nu m-am documentat mai temeinic, pentru a vedea ce anume presupunea rezoluția respectivă din octombrie 2011, și îmi revizuiesc atitudinea, la rândul meu, urând un sincer ”Muie PD-L!” celor care au votat – asta rămâne valabil – ca orbii, pentru cenzurarea Internetului.

UPDATE 02.02.: Pentru că articolul ăsta încă este luat de bun, în ciuda Update-ului care explică greşeala şi că lucrurile stau exact pe dos, mă văd nevoit să tai tot ce e greşit în text (nu să şterg, că aia ar însemna că-mi ascund eroarea) şi să pun un link spre celălalt post, care, sper eu, e mai clar în ceea ce priveşte felul în care au votat europarlamentarii români. Aşadar, citiţi şi:

ACTA II: Marietje Schaake, europarlamentarul-internaut care luptă împotriva cenzurii pe Internet


Deci, astăzi, reprezentanţii UE şi ai 22 de state membre ai Uniunii Europene au votat ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), fratele mai mare şi mai rău al curvuliţelor SOPA (Stop Online Piracy Act) şi PIPA (PROTECT IP Act), care – momentan – au fost amânate (deci nu respinse definitiv!).

Aşa… Acum să vedem. Între cele 22 de state membre UE care au votat în favoarea ACTA astăzi se numără şi – surpriză! – România. Alături de Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia şi Marea Britanie. Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi Statele Unite au votat-o de pe 1 octombrie anul trecut.

Aşa… Ceea ce s-a întâmplat azi, în Japonia, însă, a fost hotărât încă de pe 24 octombrie 2011. Atunci s-a votat o rezoluţie pentru participarea statelor membre la acest acord. Şi, din cei 736 de membri ai Parlamentului European au votat 654. Cu toate că votul a fost unul negativ, cu 322 contra la 306 pro, 22 din cei 27 de membri ai UE au votat azi, oricum, acordul.

Pentru a înţelege de ce ACTA e mai rea decât SOPA şi PIPA luate la un loc, urmăriţi filmuleţul de mai jos:

Hai să vedem, însă, cum au votat europarlamentarii români, potrivit Adevărul (Nea Gigi a fost absent, la fel ca şi Victor Boştinaru, iar Norica Nicolai şi Corina Creţu s-au abţinut):

Cei 15 care au votat în favoarea rezoluţiei:

Cristian Silviu Buşoi (Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa – ALDE)
George Sabin Cutaş (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Vasilica Viorica Dăncilă (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Ioan Enciu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Cătălin Sorin Ivan (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Ramona Nicole Mănescu (Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa – ALDE)
Ioan Mircea Paşcu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Rovana Plumb (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Daciana Sârbu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Adrian Severin (independent)
Claudiu Tănăsescu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Silvia-Adriana Ţicău (Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PES)
Corneliu Vadim Tudor (independent)
Adina-Ioana Vălean(Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa – ALDE)
Renate Weber (Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa – ALDE)

Cei 14 care au votat împotriva rezoluţiei au fost:

Elena Oana Antonescu (Partidul Popular European)
Elena Băsescu (Partidul Popular European)
Sebastian Bodu (Partidul Popular European)
Petru Luhan (Partidul Popular European)
Monica Macovei (Partidul Popular European)
Marian-Jean Marinescu (Partidul Popular European)
Iosif Matula (Partidului Popular European)
Rareş Niculescu (Partidul Popular European)
Cristian Preda (Partidul Popular European)
Csaba Sogor (Partidul Popular European)
Theodor Stolojan (Partidul Popular European)
Laszlo Tokes (Partidul Popular European)
Traian Ungureanu (Partidul Popular European)
Iuliu Winkler (Partidul Popular European)

Bun, acum că am văzut cine au fost cei care au vrut să ne controleze la mp3-uri, să ne verifice la jpg-uri şi să stea cu ochii-n conturile noastre de Twitter şi Facebook, hai să le facem o vizită:

Blogul Dacianei Sârbu

Doamna Ponta scrie, la un moment dat, pe blog-ul personal, articolul “Membra in Grupul de lucru European privind Diabetul”. Aşa… Şi-l ilustrează cu fotografia asta. Mişto, nu? Pare, clar, o fotografie stock, corect? Este! Şi doamna Ponta nu are absolut niciun drept asupra fotografiei (exceptând, fireşte, cazul puţin probabil în care ar fi cumpărat-o). Eu nu cred că a cumpărat-o. De ce? Pentru că dacă nu şi-a cumpărat măcar un domeniu pentru blog, scriind pe un blog .wordpress.com, permiteţi-mi să cred că nu se apucă nici să-şi cumpere pozele postate. Plus că, dacă ar fi cumpărat fotografia, ar fi primit mărimea originală a acesteia, şi nu cum e cea de pe blog, de dimensiuni “timbru” (să nu-i spun altfel). Deci… conform legii pe care Daciana Sârbu a susţinut-o, ea însăşi este o infractoare.

https://twitter.com/#!/Ellunes/status/162624001586368513

Ziarul lui Vadim, Tricolorul

Tribunul, un alt europarlamentar care a fost pro-ACTA. V.C. Tudor deţine Tricolorul, dacă nu mă înşel. Păi, hai să dăm o geană pe site-ul ziarului său. Undeva, în stânga, o să vă sară în ochi Heidi Klum, la rubrica “Frumoasa din Vitrină”. La fel, ca şi la Daciana Sârbu, nu o să găsiţi niciunde menţionată sursa fotografiei, darmite un link spre sursa originală… Că, bănuiesc, e clar că nu e făcută de fotograful Corneliu Vadim Tudor, nu? Aşadar, şi Vadim este, la fel ca şi mai tânăra colegă a dânsului, un infractor, conform legii pe care a votat-o.

https://twitter.com/#!/Ellunes/status/162625428966752256

Concluzia: Proşti sau ipocriţi?

Şi, deşi eu am verificat doar aceste două nume, bănuind că le voi prinde cu ocaua mică, probabil şi restul celorlalţi europarlamentari români care au votat în favoarea ACTA au “scheleţi” în dulap.

Concluzia? Cum a spus-o mai multă lume pe twitter: oamenii ăştia – sunt convins – habar nu au ce anume au votat şi pentru ce anume şi-au dat girul. Asta apropo de cei ce spun că, dacă pleacă Băsescu, avem unii mai competenţi şi mai buni de pus în loc...

Sursa foto: Rt.com

Despre antreprenori – exerciţiu de imaginaţie

Să presupunem că un cetăţean, oarecare, într-o zi oarecare, se decide să se apuce de afaceri într-un anumit domeniu. Să zicem că a fost, o lungă perioadă de timp, piţer într-o pizzerie sau bucătar într-un restaurant chinezesc. A pus bani deoparte, a decis că i-ajunge cât a fost “sclav” la patron şi vrea propria afacere. Şi deschide omul pizzeria sau restaurantul, că asta ştie să facă şi el consideră că s-ar descurca…

Un altul, fost – sau poate încă şi actual, nu e treaba nostră, e un personaj imaginar – strungar, frezor sau vânzător de lozuri, decide că nu câştigă suficient din jobul actual şi deschide şi o mică afacere în paralel. N-a făcut comerţ, dar asta nu-l împiedică să închirieze o mică tarabă în piaţă şi să vândă de toate, de la chiloţi la ţigări, suplimentându-şi astfel veniturile.

Un piţar, un patron de restaurant chinezesc*… Deh, antreprenori!

Ei, până aici nimic anormal, nu? Cei doi sunt chiar de apreciat. Au decis să investească nişte bani, să-şi ia soarta în mâini şi, la urma urmei, plătesc impozite, poate şi nişte salarii, deci crează şi nişte locuri de muncă. Lăudabil. Nişte antreprenori, am spune, nu? Buuuun…

No, acum imaginează-ţi unul din aceşti antreprenori – sau pe amândoi, sau chiar mai mulţi, noi am dat doar două exemple, aleatorii – ieşind în faţa localului, respectiv tarabei, strigând la trecători: “Pizza Carbonara avem!!”, “Cumpăraţi orez trei delicii, cu bambus şi pui marinat!!, respectiv “Cuie, brice şi carice avem!!!” sau “Nu daţi banii pe prostii, luaţi caiete la copii!” (sau acuarele, repetăm: treaba lor!). Să zicem că tot nu e din cale afară de exagerat, nu? Fiecare om e liber să-şi vândă marfa aşa cum vrea şi să-şi atragă muşterii cum ştie, am spune, da? Felul lor de a face “advertising”. Okay…

“Vând orez trei delicii cu cârnaţ, o încântare! Dă mai departe! Please RT! “

Dar – mai rabdă puţin cu mine în exerciţiul acesta de imaginaţie – te rog să ţi-i închipui acum în felul următor: Văzând că, deşi au atras ceva clienţi şi destui “curioşi” şi aşa, tot nu li s-ar părea suficient, considerând că pizzele sau bambusul lor, respectiv bricegele şi ungherele ar merita şi mai multă apreciere, şi mai mulţi muşterii. Ei şi atunci, piţerul ar ieşi iar în stradă şi ar striga din nou: “Băi!!! V-am zis că am Pizza Carbonara? Ei, vă repet: Am Pizza Carbonara!!”, “Încă o dată vă spun: Avem orez cu legume!! Vă rog, strigaţi şi voi mai departe, la voi pe stradă, în cartiere. Un mic ajutor, vă rog!”, respectiv: “Hai la cuie!!! Cuie!!!N-auzi, bre? Cuie!!! Şi chiloţi!! Şi sutiene!! Spune-i, te rog, şi la nevastă-ta şi colegilor de muncă! Doar la Jupânu’ SRL la tarabă sunt preţuri atât de mici. Deci dă şi tu vestea. Mersi!”.

Parcă deja încep să “bage mâna” puţin, nu-i aşa? Dar, na, să spunem că trecătorii nu-s deranjaţi, unii auzind pentru prima oară strigarea, cu toate că sunt suficienţi care, ori locuiesc prin zonă, ori lucrează prin apropiere, ori trec suficient de des pe acolo, au auzit deja de ţâşpe ori de “ofertă”… Totuşi, nu e dubios să-ţi ceară nişte afacerişti să le faci reclamă, să le aduci clienţi şi, în definitiv, bani? happy Nu e curioasă strategia lor de “advertising”? Poate chiar deplasată?

“Anunţă-ţi şi tu toţi colegii de muncă şi vecinii despre AFACEREA MEA. Dau o bere!

Nu? Atunci, pasul următor – să sperăm că ultimul – imaginează-ţi că tot nu sunt mulţumiţi cu rezultatele. Piţerul se oftică, văzând că nu i-a mers cum se aştepta. Tarabagiul simte că parcă ar fi putut produce dublu luna trecută, dar “nenorociţii” ăştia de trecători ori au trecut nepăsători mai departe, ignorându-l când îşi “striga marfa” ori s-au uitat, în treacăt, au decis că nu-s interesaţi de produse şi au plecat. Cum ar fi, deci, să iasă piţerul în uşa localului şi să strige, de data asta, la trecători: “Bine, bă, că nu vreţi să mă ajutaţi. Bine că nu sunteţi interesaţi… Adică eu mă chinui aici să dau de mâncare oamenilor şi voi, dacă tot nu cumpăraţi, nici măcar nu strigaţi alături de mine? Dă-vă, bă, în pelea mea… Asta e România, bă! De-aia suntem unde suntem! Dacă vă strigam ceva de vibratoare, eraţi interesaţi, ai dreac’, toţi… Mă dezgustaţi!”. Sau tarabagiul: “Băi, indivizilor! Dar n-aţi face un pic de reclamă tarabei, să moară mă-sa! De-aia nu facem nimic, bă! Că nu suntem uniţi, noi, ăştia micii, strungari, lăcătuşi, vânzători de sutiene! Clasa muncitoare!! Mereţi în p%#a mea! Nu mă sprijiniţi deloc! Ba, pe unii v-am văzut chiar că şi faceţi mişto de mine pentru astea… Aşa suntem noi, românii. Cum se ridică unul, cum îl tragem jos, că ne e ciudă pe succesul lui (sic!). Haterilor!” (Bine, poate nu ar zice haterilor, ci eventual “Invidioşilor!” ).

Hai să sărim peste partea în care, când toate aceste “strategii” dau roade, neîndoielnic piţerul începe să se laude cu cât de bun antreprenor este, cât de bine îi merge afacerea, cât de slabi sunt toţi ceilalţi (dap, trecătorii! Aceiaşi!) şi neimplicaţi, spre deosebire de el, care este un veritabil strateg în marketing, gastronomie, contabilitate, PR, advertising etc. Şi care “măcar face ceva, bă, invidiosule”.

De ce ai accepta asta pe Internet?

Bun, să presupunem că TU eşti unul din trecătorii ăştia, agresaţi, hărţuiţi, certaţi, efectiv, că nu-i ajută pe antreprenori să-şi crească afacerea, să-şi vândă marfa, să-şi umple restaurantul, să-şi facă renume, să-şi ducă vestea, să-şi realizeze, practic, OBIECTUL DE ACTIVITATE… Cum ai reacţiona? Ai permite să se întâmple asta? Nu ai comenta niciodată? Nu i-ai spune piţerului sau tarabagiului:

Băi, nene, ej chiar cu obrazul gros! Păi eu te-am chemat pe tine să mă ajuţi la muncă, să-mi speli baia, să-mi coşi pantalonii? Să-mi sapi grădina? Să-mi umfli mingea? Atunci tu de ce plua mea vrei să-ţi sprijin eu ţie AFACEREA TA? Şi mai mult, dacă nu o fac – cum, Cristoase!, e şi logic – mă mai şi cerţi? Îmi baţi obrazul? Tot tu?!!?? Pentru ca, în cele din urmă, să vii să-mi spui, TOT MIE, cel de adineauri, cât de profesionist eşti tu şi cât de bun antreprenor? CUM PLUA MEA????

Eh, eu cred că ai face-o. Şi, atunci – odată terminat exerciţiul de imaginaţie -, te întreb: Dacă nu accepţi să se întâmple asta în “real life”, pe stradă, în viaţa de zi cu zi şi ţi se pare, la fel ca şi mie, cel puţin absurd şi deplasat, de ce ţi se pare normal să se întâmple pe internet? Înlocuieşte piţerul şi tarabagiul cu oricare alţi antreprenori din online şi refă situaţia imaginată adineauri, în minte, dar pe online. Hai, că toţi cunoaştem cel puţin unul, nu? Eh? Cum e?happy

* Orice asemănare cu situaţii sau persoane reale este pur şi simplu întâmplătoare şi neintenţionată. Dar, orişicât, please RT! Şi “Recomandă”. Aşa… Şi acum +1! Mercic! Dau o bere!

Circuitul ştirilor în natură: Radiaţiile de la Fukushima sau “a belit pula măgarul”?


Sursa foto: nuz.ro

UPDATE: Au apărut! Jurnalul, Gândul, Realitatea.net, Antena 3, Ştirile PRO TV…. Toate sunt aici: http://goo.gl/1y8fF

Hai să vă prezint ştirea care probabil astăzi va face senzaţie în presa din România: La 30 de kilometri de Fukushima, Namie Tsushima, s-a născut un iepure fără urechi, ştire pe care “alarmiştii” de serviciu din presa română se vor grăbi să o lege de dezastrul de la centrala nucleară japoneză, afectată de cutremurul şi tsunamiul din 11 martie. De unde ştiu asta? Pentru că alţi “alarmişti”, din presa internaţională, deja au făcut-o. Probabil Madame Tatoiu îşi face încălzirea…

“Scăpări radioactive”, “conspiraţii”, “groază”, “teroare”, “mutaţii”…

Ieri, 2 iunie, ştirea a făcut furori în Spania. Que şi El Mundo, două cotidiene respectabile, de altfel, au publicat ştirea, cu tot cu video-ul aferent, adăugând chiar că “unii experţi susţin că malformaţia se datorează scăpărilor radioactive de la centrala din Fukushima”.

După accidentul nuclear, Guvernul japonez şi mass-media au spus că nu va exista niciun efect imediat asupra sănătăţii. Dar în oraşul Namie Tsushima, care este în afara zonei de 30 de kilometri de evacuare obligatorie, s-a întâmplat. Că nu au existat ştiri despre asta duce la bănuiala că Guvernul încearcă deliberat să facă un efort pentru a menţine sub tăcere informaţiile privind scăpările radioactive. Iepurii, crescuţi într-o fermă în aer liber, se alimentează cu iarbă, ceea ce a dus la naşterea iepuraşului fără urechi. Este prima anomalie/deformaţie apărută la fiinţele vii. Ciclul de viaţă al iepurilor este mai rapid decât al oamenilor. Se pune, aşadar întrebarea: suntem noi, oamenii, următoarele victime? Cum va arăta viitorul copiilor?

Bucata de text de mai sus a fost inclusă în ştirile din presa spaniolă. De unde a apărut, însă, “iepurele-mutant”?

Continue reading “Circuitul ştirilor în natură: Radiaţiile de la Fukushima sau “a belit pula măgarul”?”